vineri, 24 februarie 2012

Lista de cumparaturi a dr. Menci!

Este directorul Institutului de Cercetări Alimentare şi de ani buni ne învaţă cum să mâncăm sănătos şi cum să evităm pe cât putem alimentele cu substanţe nocive. Este în război deschis cu produsele care conţin coloranţi şi conservanţi periculoşi (celebrele E-uri). Dar cine nu s-a întrebat măcar o dată ce mănâncă Gheorghe Mencinicopschi? Ei bine, noi am fost cu el la cumpărături şi vă arătăm cu ce a umplut coşul de la super- market!

Nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că Menci chiar…mănâncă. Mai mult, poate umple cu uşurinţă un coş cu alimente. “Natural” sau “proaspăt” sunt cuvintele obligatorii de pe lista de cumpărături a specialistului în vârstă de 62 de ani.
Primul raion la care se opreşte este cel de legume şi fructe.
Aici cumpără tot ce se poate, îndeosebi mere româneşti şi citrice din Uniunea Europeană. Îi plac foarte mult roşiile cherry, pe care le consumă la salate cu rucola (plantă mediteraneeană), la paste sau tăiate mărunt şi puse pe pâine prăjită cu ulei de măsline şi busuioc (bruschetta).
Nu pleacă niciodată de la magazin fără să ia nişte ciuperci proaspete, pe care le rumeneşte pe grătar sau le pune la cuptor cu cartofiori. Nu-i place carnea grasă sau tocată. Cumpără foarte mult peşte, dar numai proaspăt. E “mort” după somonul la grătar, însă consumă des şi peşte mai ieftin şi cu multe oase, cum este carasul, pe care îl pregăteşte la cuptor.
Doar o sticlă de vin roşu
Chiar dacă nu se dă în vânt după carnea de porc, de data asta a luat nişte cotlete “albe şi frumoase”, numai bune de pus pe grătar. Bineînţeles, din frigiderul lui Menci nu lipseşte puiul, pe care îl prepară îndeosebi la grătar, dar şi la cuptor, cu cartofi şi rozmarin. Profesorul are o regulă de bază. Nu mănâncă nimic prăjit, ci doar preparat la aburi, la grătar, la cuptor sau fiert puţin. Totodată, Menci dezvăluie că-i plac foarte mult şi legumele trase prin wok (tigaie asiatică, mare şi adâncă).
Agreează, de asemenea, pastele integrale şi din grâu dur. Pentru ele nu face sosuri sofisticate, ci preferă să le consume cu usturoi, ulei de măsline şi ardei iute uscat (aglio, olio e peperoncino), presărate uneori cu puţin parmezan. O dată la 2-3 săptămâni, mai cumpără şi câte o sticlă de vin roşu sec şi spune că evită să consume mult alcool. Bea foarte multă apă minerală, atât plată, cât şi carbogazoasă. Ca desert, Menci mănâncă foarte multe fructe şi iaurturi, care ajută la digestie. De data aceasta, a achiziţionat un borcan de magiun de Topoloveni.
“În rest, nu arunc banii pe prostii şi citesc foarte atent etichetele. În general, prefer produsele proaspete, vrac, şi evit semipreparatele sau alimentele conservate”, ne-a precizat Menci.

Lista profesorului
* Mere româneşti
* Citrice din UE
* Broccoli (pentru sote)
* Praz
* Roşii cherry
* Fistic
* Curmale
* Varză (pentru salată)
* Rucola (plantă mediteraneeană)
* Ciuperci champignon proaspete (pentru grătar sau cuptor)
* Peşte somon proaspăt (grătar)
* Cotlete de porc (grătar)
* Ciocănele şi piept de pui (grătar)
* Paste din grâu dur (fierte al dente)
* Zahăr brun
* Ulei de măsline extravirgin
* Măsline naturale
* Iaurt pentru digestie
* Pâine neagră integrală
* O stică de vin roşu sec
* Apă minerală (plată şi carboga- zoasă)


Preferă carnea slabă
Menci nu este un mare consumator de carne de porc, însă, de această dată, a luat trei cotlete slabe, pe care le pregăteşte pe grătar. Niciodată nu prăjeşte carnea!
Alege peştele cu atenţie!
De fiecare dată, Menci se uită cu atenţie să vadă dacă peştele este proaspăt. Observă, în primul rând, culoarea acestuia, îndeosebi a “urechilor”, să nu fie negre. În rest, peştele este unul dintre alimentele preferate de profesor.
Nu lipseşte rucola
Specialistului în alimentaţie îi plac foarte mult salatele mediteraneene, îndeosebi cele cu rucola. Bineînţeles, le consumă cu ulei de măsline extravirgin şi cu oţet balsamic.
Niciodată fără mere!
De fiecare dată când merge la cumpărături, Menci nu pleacă fără mere. Le preferă pe cele româneşti şi le consideră desertul ideal.
Mănâncă des ciuperci
Menci înlocuieşte foarte des carnea cu ciupercile. Cel mai mult îi place să le prepare la grătar, alături de alte legume. Mănâncă doar ciuperci vrac.
Nici o zi fără iaurt!
Menci nu exagerează cu brânzeturile şi cu lactatele, fiind destul de grase, însă în fiecare zi consumă iaurturi, mai ales cele bune pentru digestie.
Ocoleşte sucurile şi mezelurile
Când se află în magazin, Gheorghe Mencinicopschi parcă este orb când trece pe lângă raioanele de mezeluri, de sucuri carbogazoase sau pe lângă cel de dulciuri şi chipsuri. Nu le vede nici dacă îl obligi, pentru că niciodată nu mănâncă astfel de produse, care, susţine el, sunt pline de aditivi extrem de periculoşi. De altfel, specialistul ne sfătuieşte să evităm cât se poate de mult astfel de alimente!

Sursa: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/exclusiv-uite-ce-cumpara-mencinicopschi-de-mancare-323437.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu