Potrivit specialiştilor de la Universitatea din Nottingham, îmbătrânirea precoce poate fi prevenită cu ajutorul dietei bogate în fructe şi legume. Studiul publicat în revista de sănătate Evolution and Human Behaviour şi citat de www.time.com arată că dieta poate stimula producţia naturală de colagen de la nivelul epidermei şi astfel poate reduce ridurile. Important este să alegi corect alimentele.
O dietă care poate să încetinească foarte mult apariţia ridurilor trebuie să conţină mulţi antioxidanţi. Aceştia protejează organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi, ajutând la menţinerea aspectului tânăr al pielii. Astfel, este recomandat să optezi pentru o dietă bogată în fibre care să cuprindă cât mai multe fructe şi legume. Opt, chiar zece porţii pe zi te vor ajuta să-ţi păstrezi prospeţimea pielii. Atât fructele cât şi legumele sunt sărace în calorii şi ajută la detoxifiere şi la regenerarea celulară.
Iată super-alimentele pe care ţi le recomandă Dr. Oz în lupta împotriva ridurilor:
1. Tonul
Este un peşte bogat în acizi graşi omega-3 care apără pielea de acţiunea nocivă a radiaţiilor solare, dar mai conţine şi niacină, o vitamină care împiedică iritaţiile cutanate.
2. Somonul
Este o sursă importantă de acizi graşi omega-3 care redau strălucirea pielii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, regenerarea celulară este mai lentă şi din această cauză apar acele zone de piele uscată sau iritată. De asemenea, pielea începe să producă mai puţin sebum, diminuând strălucirea naturală şi aspectul de ten proaspăt. Dr. Oz îţi recomandă să mănânci măcar de două ori pe săptămână soomon preparat simplu la grătar cu diverse legume.
3. Migdalele crude
Sunt bogate în vitamina E, A şi C care combat acţiunea nocivă a radicalilor liberi. Consumă măcar de 3-4 ori pe săptămână câte un pumn mic de migdale crude ca să ai un ten sănătos, hidratat şi strălucitor.
4. Sucul noni
Are proprietăţi antiinflamatorii care împiedică formarea tumorilor, dar şi a ridurilor. De asemenea, fructele noni stimulează producţia de colagen, redând fermitatea pielii.
5. Untul din seminţele de floarea-soarelui
Seminţele de floarea soarelui ajută la regenerarea celulelor şi combat radicalii liberi, redând un aspect proaspăt al pielii. Consumă-le crude ca atare sau amestecate în robotul de bucătărie pentru a obţine un unt din ele. Dr. Oz recomandă să înlocuieşti uneori untul de arahide cu cel de seminţe de floarea-soarelui, deoarece este foarte bogat în vitaminele E, D, B1, B3, B5, B6, acid folic şi în minerale, precum magneziu, seleniu, mangan, fier, cupru, calciu, fosfor.
6. Germenii de grâu
Sunt bogaţi în zinc, un mineral care joacă un rol esenţial în regenerarea celulară. Studiile recente arată că germenii de grâu previn apariţia eczemelor şi a acneei. Dr. Oz recomandă o jumătate de cească de germeni de grâu în fiecare zi pentru a-ţi asigura necesarul de zinc.
7. Avocado
Reprezintă una dintre cele mai bogate surse de grăsimi mononesaturate şi biotină care au rolul de a menţine pielea sănătoasă.
8. Spanacul
Este o sursă excelentă de vitamina C care ajută corpul să producă uleiurile naturale care acţionează ca un balsam pentru păr. Ele îl menţin strălucitor, hidratat şi sănătos. Nici tenul tău nu este privat de acţiunea benefică a vitaminei C. Consumă spanac în stare crudă în salate sau diverse sucuri verzi.
9. Pepenele roşu
Este o sursă importantă de licopen care protejează pielea de acţiunea nocivă a radiaţiilor solare.
10. Stridiile
Sunt o sursă importantă de zinc care ajută la formarea colagenului. Pielea ta va fi vizibil mai sănătoasă şi elastică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu